

Desi multi dintre noi credem ca nu exista vreo diferenta intre cele doua notiuni, credit ipotecar si credit imobiliar, e bine de stiut ce inseamna fiecare, atunci cand mergem la banca pentru a contracta un credit destinat cumpararii unei case.
La unele banci, creditele ipotecare si imobiliare sunt reprezentate de acelasi produs, la altele este vorba de doua credite diferite. Principala diferenta consta in tipul de garantie imobiliara prezentata pentru acordarea creditului.
In cazul creditului ipotecar, este vorba in principal de ipoteca constituita pe casa cumparata sau construita, in timp ce la un credit imobiliar ipoteca poate fi pusa si pe o alta locuinta.
Potrivit contractului de credit ipotecar, casa pe care o cumperi cu banii bancii este ipotecata in favoarea bancii, asa ca nu poti s-o vinzi decat dupa ce achiti integral creditul.
Daca te gandesti sa vinzi locuinta cumparata prin credit ipotecar, poti recurge la varianta ipotecii pe un alt imobil, nu pe cel cumparat prin credit. Creditul ce iti ofera posibilitatea sa pui garantie ipotecara o alta locuinta, se numeste credit imobiliar.
Conditiile de creditare atat in cazul creditului ipotecar cat si in cazul creditului imobiliar difera in functie de banca.
Ca prim criteriu de selectie este venitul lunar net ce nu trebuie sa fie mai mic de 300 de euro. Apoi trebuie sa ai minim 3 luni vechime la actualul loc de munca si minim 1 an experienta totala in munca. Persoanele fizice independente trebuie sa aiba minim 1 an de activitate.
Banca ia in considerare si veniturile din chirii, care trebuie sa fie obtinute de minim 3 luni si sa mai existe o perioada de cel putin 6 luni de contract in viitor. In cazul veniturilor din dividende, societatea de la care se obtin acestea trebuie sa aiba minim 2 ani de activitate.
Daca nu ai un salariu suficient de mare pentru obtinerea creditului dorit, poti apela la unul sau mai multi co-debitori, a caror venituri se vor adauga la venitul tau, obtinand astfel un credit mai mare. Co-debitori pot fi doar sotul/sotia sau rudele de gradul I (parintii si copii) cu conditia ca adresa inscrisa in buletin sa coincida cu cea a imprumutatului.